VIDEO | Andrew Tate: „Dumnezeu știe adevărul. Nu există probe în dosarul meu” / Motivul pentru care frații Tate au fost aduși miercuri la DIICOT. Avocat: „A fost extras tot conținutul informatic”

Publicat: 25/01/2023, 17:32

Frații Andrew și Tristan Tate au părăsit sediul DIICOT miercuri, în jurul orei 17:00, după circa opt ore în care au stat în unitatea de parchet. Ei au fost aduși pentru a li se face percheziția informatică a mai multor dispozitive electronice pe care le dețin. Avocatul lor spune că doar a fost stocat conținutul existent pe device-uri și urmează ca acesta să fie interpretată la o dată ulterioară.

„S-au descărcat toate datele existente pe mediile respective, fără a se realiza și o interpretare a datelor respective sau printarea imaginilor sau listingul lor de telefon. Absolut nimic, nimic. Toate discurile respective, detalierea datelor extrase de pe device-urile respective urmează să se desfășoare în perioada următoare.

Andrew Tate a formulat declarații, spunem noi convingătoare și complete cu privire la toate acuzațiile formulate în dosar și credem noi că, prin intermediul acestor declarații, lucrurile s-au simplificat foarte mult în ceea ce privește evoluția următoare a urmăririi penale”, a spus avocatul fraților Tate, Constantin Ioan Gliga.

Conform sursei citate, la perchezițiile făcute acum circa nouă luni, au fost ridicate și imaginile camerelor de supraveghere din casa celor doi britanici.

„Precizăm faptul că acele camere de supraveghere se află în custodia organelor de poliție de mai bine de 9 luni de zile, iar imaginile respective nu au fost depuse la dosar, cu toate că ar fi putut constitui un element foarte bun în conturarea apărării, pentru că s-ar fi putut observa cu ușurință că niciun moment vreuna dintre persoanele respective nu a fost împiedicată niciun moment să părăsească locuința respectivă sau să fi fost constrânsă să facă ceva împotriva voinței sale, dar se pare că nu s-a dorit editarea, sau mai bine zis, atașarea la dosarul cauzei a imaginilor respective”, a adăugat Constantin Ioan Gliga.

„Gândacii sunt prietenii lui Andrew noaptea”

La ieșirea din DIICOT, avocatul Eugen Vidineac, apărător al celor doi frați, a spus că a vorbit cu clienții lui despre condițiile de detenție.

„L-am întrebat pe Andrew și mi-a spus că (…) da, e un adevăr că gândacii sunt prietenii lui noaptea”, a spus Vidineac.

Andrew Tate: „Dumnezeu știe adevărul. Nu există probe în dosarul meu”

La ieșirea din sediul DIICOT, Andrew Tate a spus că este nevinovat.

„Dumnezeu știe adevărul. Nu există probe în dosarul meu”, le-a spus milionarul jurnaliștilor prezenți la parchetul anti-mafia.

„Întrebați Poliția”, a spus, la rândul lui, Tristan Tate, fiind întrebat dacă există dovezi în cazul faptelor de care este suspectat.

Frații Andrew și Tristan Tate, duși miercuri din arest la DIICOT

Frații Andrew și Tristan Tate au fost aduși, miercuri dimineață, din arestul Poliției Capitalei la sediul DIICOT, pentru noi acte procedurale în dosarul de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și viol. Alături de cei doi milionari britanici a fost adusă și una dintre cele două femei arestate împreună cu aceștia, respectiv fosta polițistă de la Secția 7.

Vineri, Curtea de Apel București va decide dacă aceștia rămân în arest sau vor fi eliberați.

În urmă cu o săptămână, fosta polițistă acuzată că i-ar fi ajutat pe frații Tate să exploateze sexual cel puțin șase tinere, a fost scoasă din arest pentru a fi de față la percheziția informatică a telefonului său mobil. Surse judiciare spuneau atunci, pentru Gândul, că tot pentru percheziții informatice vor fi aduși la DIICOT și frații Tate, dar și Georgiana Naghel. Procurorii urmăresc să identifice discuții relevante pentru anchetă, pe care aceștia ar fi putut să le aibă pe WhatsApp, Messenger sau Telegram.

La ultimele percheziții, anchetatorii ar fi ridicat și telefonul mobil al Anei B., femeia din Popești-Leordeni considerată martorul „cheie” din dosarul fraților Tate. Ana B. gestiona conturile de milioane ale fraților Tate, din care vira salariile pentru fetele care făceau videochat și pentru restul angajaților, dar făcea și alte plăți. Procurorii urmează să facă percheziția informatică a telefonului, în prezența acesteia, au spus, pentru Gândul, surse judiciare.

Săptămâna trecută, la DIICOT a fost și “bombardierul” Vlad Obu, care a declarat că a fost audiat ca martor în dosarul fraților Andrew și Tristan Tate.

Surse judiciare spuneau atunci, pentru Gândul, că, procurorii DIICOT au făcut și percheziția informatică a telefonului lui Vlad Obu, căutând noi probe privind modalitatea în care au fost racolate fetele puse să facă videochat de către frații Tate, dar și alte eventuale „legături periculoase”. Vlad Obu este considerat „imitația” fraților Tate, pe care se străduia să-i copieze și de care era apropiat.

Britanicii Andrew și Tristan Tate, arestați în România, pentru trafic de persoane

Frații Andrew și Tristan Tate, alături de Georgiana Naghel și Luana Alexandra Radu, au primit primele mandate de arestare preventivă pe 30 decembrie 2022, după ce, cu o zi înainte, fuseseră reținuți de procurorii DIICOT, în urma perchezițiilor la vila lor din Pipera și la studioul de videochat.

În 20 ianuarie, la cererea procurorilor, Tribunalul București le-a prelungit mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, din 29 ianuarie până pe 27  februarie. Chiar dacă decizia nu este definitivă și a fost deja contestată de avocații fraților Tate, aceștia rămân în arest cel puțin până pe 28 ianuarie, ultima zi din primul mandat de arestare. În zilele următoare, Curtea de Apel București urmează să decidă dacă Andrew și Tristan Tate, precum și cele două complice ale acestora rămân în arest preventiv sau din 29 ianuarie vor fi puși în libertate ori plasați în arest la domiciliu.

Procurorii DIICOT au reușit să convingă judecătorul de la Tribunalul București să le prelungească fraților Tate mandatele de arestare argumentând că, lăsați liberi, aceștia ”pot exercita un control psihic asupra victimelor”.

Procurorii mai spun că frații Andrew și Tristan Tate ar putea fugi din România dacă ar fi eliberați din arest. În context, procurorii DIICOT s-au folosit de o declarație mai veche a unuia dintre cei doi milionari excentrici, în care arăta că are conturi în 19 țări ale lumii și ar putea zbura folosind mai multe pașapoarte.

”Dacă greșesc și Anglia mă vrea în pușcărie, pot zbura cu un pașaport nigerian sau american, sau englez, sau polonez, sau estonian. Am conturi bancare în 19 țări”, au citat procurorii în referat declarația unuia dintre frații Tate.

Argumentele și probele aduse de procurorii DIICOT au convins instanța Tribunalului București să le prelungească mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, iar judecătorul a considerat că lăsarea lor în libertate ”ar crea riscuri reale pentru buna desfășurare a procesului penal”.

Andrew și Tristan Tate sunt acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.


CITEȘTE ȘI:

UPDATE VIDEO | Frații Andrew și Tristan Tate, duși miercuri din arest la DIICOT / Andrew Tate: „Nu am făcut nimic greșit” / Tristan Tate: „Încearcă să-mi fure mașinile, banii, de aceea sunt la închisoare!” / Avocatul Eugen Vidineac: „Au de spus lucruri importante”

De ce vor procurorii ca frații Tate să mai stea în arest încă 30 de zile: ”Un control psihic permanent asupra victimelor, inclusiv prin recurgerea la acte de violență manifestate constant”

EXCLUSIV VIDEO | Avocatul lui Andrew și Tristan Tate rupe tăcerea și vorbește despre fisuri în probele din dosarul de trafic de persoane: “Am solicitat Parchetului confruntarea victimelor cu inculpații”. Dezvăluirea bombă a lui Eugen Vidineac: ”Nu sunt căsătoriți, dar au copii în România” 

EXCLUSIV | Noi stenograme șocante din dosarul fraților Tate. „Vrei să fiu sclava ta sau soția ta? Nu mi-a plăcut că fetele îți spuneau «regele nostru»”

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină